Lumânări care se topesc – SEMI/SILENT

Lumânări care se topesc

Sașa-Liviu Stoianovici
Privire intimistă asupra spațiului sonor din curtea Mănăstirii Antim din București.

© Nicu Ilfoveanu

Între blocurile bucureștene, la-nceput de octombrie, mănăstirea Antim.

Printre păsări cuibărite-n turlă – sunete de automobil și discuții obișnuite.

Lumânări care se topesc, stinse de-un ștrengar grăbit.

Lemn vechi, urnit de-un tâmplar în etate.

„Numai mamă să nu fii… sau tată”.

***

Antim. Semnalizează o rană a memoriei acestui oraş şi o incizie sinistră în scoarţa sacră a Bucureştiului. Un loc despre care toată lumea ştie că există dar pe care foarte puţini îl caută. Tot mai puţini dintre bucureştenii tineri îl găsesc, acolo, între cvartalurile din beton armat ale Epocii de Aur.

Ivireanul e şi mai puţin frecventat, cunoscut, celebrat, decât Mănăstirea Antim. Păcat.

Ce e, aşadar, cu locul acesta care a scăpat (într-un fel) de furorul distructiv ceauşist, locul acesta care a reuşit să nu dispară, să se strămute între blocuri dacă chiar a trebuit – dar nu s-a dărâmat?

Poate că era Biblioteca, una dintre cele mai preţioase din Bucureşti, raţiunea ei de a rămâne ca edificiu şi ca reper urban. Poate legătura cu Palatul Sinodal. Poate că pur şi simplu a avut noroc sau a avut zile, cum se zice.

Dacă te uiţi acum pe site-ul mănăstirii, vezi poze făcute din cel mai bun unghi din care se putea evita peisajul cu blocurile dimprejur. Totuşi, se văd blocuri, oribil de aproape. Păcat.

Asta e, aşadar. Sacralitatea dintre blocuri.

Ce e de documentat acolo? Ce e de înregistrat acolo? În Biserică?

Nişte oameni şi nişte lumânări care ard.

Nişte lumânări care continuă să ardă, în timp ce oamenii îşi văd de viaţă.

O durată măsurată în lumânări. Un timp al lumânărilor care nu ţine seama de traumele trecute, un timp care e mai vechi şi mai statornic decât mezaventurile omeneşti.

Saşa înregistrează lumânările care ard şi creaturile care se fac auzite în durata lumânărilor pe cale să se ardă. Două feluri de timp captate simultan şi indistinct în realitate, dar evident distincte la ascultare. Două feluri de timp, două feluri de a asculta.

Antim Ivireanul ar fi, teologic, de acord.

Ciprian Tudor, antropolog

***

Sașa-Liviu Stoianovici include în practica sa artistică diverse medii – dispozitive electronice modificate, lemn, brânză, mămăligă, instrumente muzicale tradiționale, sunet și video. Instalațiile sale cercetează puncte de interferență între obiectele arhaice țărănești și noile tehnologii.

[TS-VCSC-Image-Switch image_start="171" image_end="223" switch_type="ts-imageswitch-fade" switch_trigger_fade="ts-trigger-hover" switch_handle_show="false" switch_click="false"]