*** – SEMI/SILENT

***

Rucsandra Pop

7 octombrie, ora 3. Toamnă. Evident toamnă. Afară-i încă cald. Stau întinsă pe un pat de clinică cu burta acoperită de gel. Cu zece zile înainte de cezariana deja programată, ginecologul meu mi-a cerut să-mi fac o ecografie de control. Copilul nu mai crește și trebuie să vedem de ce. Ecografista are o față prietenoasă, pe care însă încep să detectez urme de îngrijorare. Copilul tot n-a crescut. În plus, are ceva care pare a fi în neregulă la rinichi. Nu e clar dacă e din cauză că n-a făcut pipi sau chiar e o problemă. Deși doamna doctor e destul de calmă, mă bagă un pic în paranoia. Mă ridic și-mi șterg burta de gel. Iubitul meu mă ia de mână și ieșim să așteptăm să facă copilul pipi. În burtă. Ca apoi să refacem ecografia. Peste drum de clinică e o biserică. Vopsită în galben-portocaliu ca și soarele de afară. Intrăm în curtea bisericii unde e o bancă. Nu vorbim. Ne asigurăm din priviri că o să fie bine. După a doua ecografie, îl sun pe ginecolog să-i spun rezultatul. Îmi spune că a doua zi trebuie să mă duc să mă taie. Să-mi scoată din burtă copilul care nu mai crește. Mâine, de ce nu azi? Nu rostesc întrebarea, dar continui să mi-o pun în capul meu în timpul care refuză să curgă. Practic am la dispoziție 24 de ore în care să mă îngrijorez în voie de soarta copilului meu. Ce fain. Nici nu mă putem gândi la un mod mai plăcut de-mi petrece restul de zi și noaptea în noua mea casă din Rahova Valley. E frumos la mine acasă, doar că e departe, iar eu încă nu-s de-a locului. Dar soarele mângăie plăcut perdelele noi de la Ikea și bărbatul mă mângâie cu mâna lui mare pe burtă și atunci din când în când reușesc să mă conving că o să fie bine. Nu vorbim mult. Ne spunem doar banalități.

 

A doua zi, ajungem la spital un pic mai devreme decât mi s-a spus. După ce aflu că iubitul meu e de fapt apaținătorul meu, asistentele mă iau în primire și mă duc într-un salon lângă sala de nașterii. Am tensiunea crescută. Mă conectează la un aparat care monitorizează bătăile inimii copilului și mă lasă acolo. E o tăcere de o tai cu cuțitul. Îmi aud gândurile și din când în când niște pași care trec pe culoar. Din fericire mi-au lăsat telefonul. Citesc pe net un interviu cu un scriitor mexican. Simt tensiunea cum mă face să pulsez. În cele din urmă vine și doctorul. Începe ritualul. Anestezie. Mănuși. Bisturiu. Iubitul meu, acum aparținător, se uită la noi printr-o ferestruică. Aud o foarfecă care îmi taie burta și simt mâna doctorului cotrobăindu-mi în burtă, de unde scoate un copil care nu e cu mult mai mare decât un pui de cățel. Țipă. Ăsta e semn bun – am văzut eu în filme. Cu toate astea mi-e greu să cred că bucățica de carne cu ochi ieșită din burta mea are vreo șansă să supraviețuiască în lumea asta rapace. Are 2 kile 200. E cât un pet de cola cu bonus. Copilul e preluat de neonatolog. Iubitul meu, acum tată, dispare și el din vizor. Adorm. Urmează o noapte lungă în care aud câte o voce de asistentă care mă îmbie cu câte un calmant. Spre dimineață vocile încep să se cristalizeze. Singura care ajunge cu adevărat la mine e cea a neonatoloagei care-mi spune că copilul e bine. Mic, dar sănătos. E tot ce vreau să aud. Deși mi se repetă treaba asta de câteva ori, când văd prima dată copilul mi-e greu să cred prognozele optimiste. E enorm de mic, cu pielea boțită ca un bătrânel și cu tot felul de fire înfipte în el.

Zilele următoare mi le petrec în mare parte în camera cu incubatoare, care e chiar lângă acvariul cu bebei standard. Singura mea misiune e să învăț să hrănesc copilul. Singurul obiectiv să văd pielea întinzându-se pe el și acele scoase din corpul lui mic. Stau cu el în brațe și ascult corul de orăcăieli. Mă suprind gândindu-mă că parcă uram plânsetele de copil. Acum asta mi se pare cea mai frumoasă muzică din lume, mai ales când vocea copilului meu firav participă și ea la cor. Mă gândesc că dacă aș avea o trupă, aș scoate imediat un album cu plozi orăcăind. Acapella.

Șșș, se numără liniștea

Anca Pandrea

aici se fabrică liniştea

Gabi Eftimie

***

Simina Oprescu

***

Mugur Grosu

Niciodată, nicăieri

Beatrice Sommer

 

 

Toate textele

[TS-VCSC-Image-Switch image_start="171" image_end="223" switch_type="ts-imageswitch-fade" switch_trigger_fade="ts-trigger-hover" switch_handle_show="false" switch_click="false"]