*** – SEMI/SILENT

***

Florin Mitrea

Nu am studiat niciodată fizionomia ochiului. Dar azi, în avion, vecinul din faţă priveşte pe hublou: este mica fanta între scaun şi fereastră, aşa că e focusat doar ochiul. Clipeşte bovin, are gene scurte, uşoare riduri în pielea sănătoasă, rumenă, puţin obeză. Stânga, dreapta, globul ocular se mişcă, liniştea se materializează în clipire. Vede doar întinsul norilor, dar e neobosit. Ca şi când prea multă lumina şi frumuseţe îl oboseşte, închide secunde nenumărate pleoapele, pentru a le redeschide. Momentul îl bucură, mijeşte ochii şi îl imaginez zâmbind. Asta pentru că îi văd doar privirea. Restul rămâne în spatele scaunului, mut. Sprâncenele i se arcuiesc, freamătă. Cutele frunţii desenează reliefuri selenare, e o lupta între plat şi încreţit. Cred că plânge, da, lacrimi îi curg prin şanţurile fine din dreptul nasului. Luciul albastru al globului ocular se zvântă, nu se şterge, pielea absoarbe lacrima.

 

E extaz, predare în faţă nesfârşitului. Şi bucurie. Că este, că e părtaş la Creaţie. Ochiul nu poate minţi, relevă esenţă picurată adânc în suflet, odată cu plăsmuirea. Şi inocenţa. Nedisimulată.

Șșș, se numără liniștea

Anca Pandrea

aici se fabrică liniştea

Gabi Eftimie

***

Simina Oprescu

***

Mugur Grosu

Niciodată, nicăieri

Beatrice Sommer

 

 

Toate textele

[TS-VCSC-Image-Switch image_start="171" image_end="223" switch_type="ts-imageswitch-fade" switch_trigger_fade="ts-trigger-hover" switch_handle_show="false" switch_click="false"]