*** – SEMI/SILENT

***

Carmen-Gabriela Gâtlan

Înţelesul existenţei mele are ca fundament o ecuaţie care conţine cel puţin  de două ori termenul linişte, la început şi la sfârşit: Marea Linişte din care vin şi Liniştea în care plec. Contrar sensului, Liniştea de la ambele limite nu aşează structuri, ci dimpotrivă, întrerupe circuite, le întretaie şi ajunge la nelinişti.

 

Marea Linişte din care provenim îi asigură orgoliului meu o traiectorie, evident verticală, dar şi elansată. Mă simt stăpână pe porţiunea imaginată a ruperii mele din Marele, am în vârful buzelor împlinirea că sunt, şi respiraţia e ritmul care înaintează, cu sentimentul că am fost în ceva lăsat în urmă.

 

De Liniştea de la Sfârşit, nu poţi să râzi, nici să rămâi indiferent, cu statutul său infernal, care nu-ţi permite să gândeşti prea mult. Pur şi simplu, nu poţi să gândeşti îndelung la ea, verbul a gândi, în cazul acesta, referindu-se la a medita,  presupunând în el un conţinut care struneşte legături cu relaxarea.

 

Când ideea despre teritoriul de Dincolo începe să imite un contur din ce în ce mai opac, sunt deja în mijloc, merg în centrul vieţii, care îmi construieşte un incipit, pentru a mă putea remonta, dar în curând, îmi dau seama că mă aflu în faţa unei  Mulţimi de Linişti, aflată într-o Matrice de Nelinişte.

 

Individul stăpâneşte o Linişte numai a lui, însăşi forma lui de a fi, pe care şi-o protejează şi o încredinţează numai celor care se pot oglindi, în ceea ce, din el,  seamănă a transfigurare.

Astfel, existenţa mea, lăsând la o parte rezolvarea primei ecuaţii fundamentale, luptă să înţeleagă Liniştea semenilor mei, ca să mă pot reflecta în ea şi să devin figură întreagă.

Șșș, se numără liniștea

Anca Pandrea

aici se fabrică liniştea

Gabi Eftimie

***

Simina Oprescu

***

Mugur Grosu

Niciodată, nicăieri

Beatrice Sommer

 

 

Toate textele

[TS-VCSC-Image-Switch image_start="171" image_end="223" switch_type="ts-imageswitch-fade" switch_trigger_fade="ts-trigger-hover" switch_handle_show="false" switch_click="false"]