Angela Marinescu are 76 de ani și încă scrie. Vrea să-și reia numele inițial de familie – Marcovici și e la zi cu poezia nouă.
”Să știi că eu nu știu să vorbesc, nu sunt deloc fermecătoare”.
Am vizitat-o și am stat de vorbă mai mult de două ore, într-un colț liniștit din Diham. Despre poezie și boala recurentă, despre frumusețea nebuniei, despre ce înseamnă să scrii în continuare deși recunoașterea vine greu. Se fac aproape 50 de ani de la lansarea primului volum de poezie, Sânge albastru, iar în 2015 s-a lansat o operă completă a poetei – Subpoezie (editura Charmides). Recent a luat premiul Național de poezie George Bacovia.
*
Diana Voinea este copywriter. De doi ani se plimbă cu un recorder în geantă și înregistrează sunetele orașului. Cam tot ce a înregistrat într-un an a folosit pe un album de field recording ambient. Ascultă câteva podcasturi și pune la cale unul. O interesează memoria vocilor și poveștile create cu sunete.
Angela Marinescu is 76 years old and still writes. She wants to resume her original family name – Marcovici, and she stays up to date with the new poetry.
“You should know I don’t know how to talk, I’m not at all charming.”
I visited her and we talked for more than two hours in a quiet corner of Diham. About poetry and recurrent illness, about the beauty of insanity, about what it means to write, although recognition is hard to come by. It is almost 50 years since her first volume of poetry, Blue blood, and in 2015 her complete works – Subpoetry (Charmides publishing house) were launched. She recently received the George Bacovia National Poetry Prize.
*
Diana Voinea works as a copywriter. Since two years she walks with a recorder in her bag and records the sounds of the city. About all she recorded in a year she has used on an ambient field recording album. She listens to a few podcasts and is up to one. Her interest is in the memory of voices and in stories created with sounds.
